Infrastructură sportivă

Infrastructură sportivă

Arene multifuncționale

Cele mai moderne arene răspund unor necesități multiple, fie că este vorba despre evenimente sportive, evenimente culturale, expoziții, târguri și multe altele. Astfel dotările trebuie să fie multifuncționale și să acopere o gamă cât mai largă pentru ca utilizarea arenei să fie sustenabilă și pe cât posibil profitabilă. Indiferent dacă vorbim despre inițiative publice, proiecte realizate în parteneriat public-privat sau despre inițiative sută la sută private proiectele care îndeplinesc statutul de exemple de bună practică sunt cele în carese regăsesc dotări de calitate cu funcționalitatea extinsă.

Suprafața cea mai folosită este parchetul din lemn masiv de arțar. Pentru anumite competiții sportive sunt folosite covoare sintetice speciale, care pot înlocui sau pot fi amplasate deasupra parchetului din lemn. De asemenea asigurarea protecției suprafeței de lemn este foarte importantă, în cazul în care arena găzduiește altfel de evenimente decât cele sportive. Pentru o arenă multifuncțională, ideal este să fie dotată cu parchet modular, care se poate instala sau dezinstala în funcție de necesități, oferind astfel opțiuni multiple de configurare a arenei.

În funcție de popularitatea anumitor sporturi în zona respectivă se pot alege dotări de baschet, handbal, volei, tenis, minifotbal, box etc. În funcție de nivelul de competiție, fiecare federație sportivă internațională impune anumite dotări care sunt obligatorii pentru ca arena să poată găzdui competiția respectivă. De asemenea tabelele electronice trebuie să fie compatibile cu aceste sporturi iar pentru arenele polivalente moderne cubul video a devenit deja un element definitoriu iar o instalație de sonorizare performantă este obligatorie

Tribunele pentru spectatori trebuie să îndeplinească normele de siguranță și să ofere un confort sporit celor care iau parte la evenimente. Scaunele de plastic sunt cele mai populare pentru arenele multifuncționale. Zona de tribune VIP trebuie dotată cu sisteme speciale, la cele mai înalte standarde. De asemenea, pentru ca arena să poată fi amenajată în funcție de diversele competiții sportive sau alte evenimente pe care le găzduiește, un sistem de tribune telescopice sau modulare își dovedește foarte des utilitatea pentru diverse configurații destinate spectatorilor.

Terenuri de sport

Construirea unui teren de sport presupune în primul rând un studiu de fezabilitate atent întocmit. Principalul aspect care trebuie luat în calcul este destinația finală, în funcție de care se vor alege materialele, dotările și toate celelalte componente care contribuie la un proiect bine realizat și cu o funcționalitate și o durată de viață extinsă. Fie că vorbim de terenuri publice, de cele destinate elevilor și studenților, de proiecte private, cum ar fi baze sportive sau de terenuri rezidențiale pentru uz personal sunt o mulțime de aspecte care trebuie luate în calcul.

Terenurile de sport în aer liber sunt construite în general cu suprafețe sintetice, fie modulare, fie gazon sintetic, fie suprafețe de cauciuc tip “tartan”. Pentru o durată de viață îndelungată, se recomandă ca atât suprafețele, cât și dotările dedicate diverselor sporturi (baschet, handbal, tenis, volei etc.) să fie, pe cât posibil, rezistente la capriciile vremii (soare, raze UV, vânt, ploaie, îngheț/dezgheț), dar și la intervențiile factorului uman (vandalism).

Terenurile de sport construite în spații destinate publicului larg și ușor accesibile de către marea majoritate a oamenilor sunt dedicate în principal sportului de masă. Fie că vorbim despre parcuri, școli, licee, universități sau baze sportive, dotările cu care va fi prevăzut proiectul trebuie să aibă o rezistență sporită atât la capriciile vremii (soare, raze UV, vânt, ploaie, îngheț/dezgheț), cât și la intervențiile factorului uman (vandalism). De asemenea, este important ca dotările să fie moderne pentru a conferi spațiului în care au fost construite un aspect atrăgător și totodată practic și util.